Testimoniale

Întotdeauna mi-am dorit să vizitez Europa de Est. În luna iunie, visul meu a devenit în sfârșit realitate când am decis să plec cu familia într-un tur al României. Ca să fiu sincer, nu știam la ce să mă aștept. Însă am avut o experiență extraordinară încă din prima zi. România este un loc cu adevărat încântător, cu clădiri istorice fascinante și o cultură unică. Iar în Carpați sunt niște priveliști care îți taie răsuflarea. Am avut parte de servicii excelente, încă de când am pășit pe aeroport. Am fost primiți de ghizii prietenoși ai RINA Tours & Travel și am fost cazați la hoteluri foarte bune pe durata sejurului nostru. Ce am apreciat în mod special au fost mijloacele de transport - autocare rapide și confortabile. Mi-au plăcut și românii. Toată lumea e prietenoasă! Per ansamblu, familia mea s-a simțit minunat și recomandăm tuturor un sejur în România. În special dacă organizatorii sunt cei de la RINA.

Jessica Lambert, turist

RINA Tours & Travel este partenerul nostru de încredere în România. Sezonul de ciclism 2010 a fost foarte plin pentru noi. Am avut multe grupuri de cicliști în Munții Carpați, de obicei pe câte o perioadă de o săptămână. Și asta implică multă logistică, de la echipament profesional de ciclism și ghizi experimentați, până la mese pe fugă și, uneori, aranjamente de cazare. Ca întotdeauna, RINA Tours & Travel s-a dovedit a fi un furnizor excelent. Sunt foarte flexibili și nu au egal când vine vorba de servicii fiabile. Cu siguranță vom continua să lucrăm cu RINA multe sezoane de acum înainte.

Noam Tidhar - Manager al Departamentului de Ciclism, Medraft

Ne mândrim cu faptul că am organizat aventuri off-road 4x4 în multe țări, pe tot globul. În 2010, am decis să adăugăm România pe lista destinațiilor noastre. Și am avut parte de un succes extraordinar, cu mai mulți participanți decât am fi sperat, datorită, în mare parte, partenerului nostru din România - RINA Tours & Travel. RINA s-a ocupat de totul până la cele mai mici detalii cu dăruire, profesionalism și rapiditate. Anul viitor, ne așteptăm să avem un număr mare de turiști care să se bucure de aventuri 4x4 în România. Și suntem fericiți că putem în continuare să ne bazăm pe RINA Tours & Travel.

Gilad - Manager al Departamentului 4x4, Medraft