Transilvania. Realitatea, mai frumoasă ca mitul.

Transilvania este cunoscută în întreaga lume drept locul unde trăiește legendarul Dracula. Însă Transilvania are mult mai mult de oferit decât povești cu vampiri. Adevărata magie stă în frumusețea nealterată a naturii și în bogata moștenire culturală a acestor locuri. Situată în inima României și înconjurată de Arcul Carpatic, Transilvania te ademenește cu promisiunea unor aventuri de neuitat, cu experiențe culturale inedite și cu o distracție din alte timpuri.

Tărâmul unde istoria prinde viaţa.

Transilvania a câștigat cursa cu timpul. În orașe precum Brașov, mai poți încă admira minunile arhitecturii gotice. Biserica Neagră, primăria și citadela sunt doar câteva exemple de construcții bine conservate timp de sute de ani, care dau Brașovului un aer medieval aparte. La un pas de Brașov se află faimosul Castel Bran, cunoscut drept "Castelul lui Dracula". Un alt edificiu fascinant în zonă este Castelul Peleș, ridicat în Sinaia de Regele Carol I. Dar nimic nu întrece farmecul Sighișoarei, singura cetate medievală din Europa care este încă locuită. Sighișoara este locul unde s-a născut Vlad Țepeș, transformat de istorie în legendarul Dracula. Turnul cu Ceas datând din secolul al XIV-lea și rețeaua de tuneluri secrete sunt doar două dintre motivele pentru care turiștii se îndrăgostesc de Sighișoara.

Pentru o porție de artă și cultură săsească, nu trebuie să ratezi orașul Sibiu. Muzeul de Artă Brukental, Muzeul Satului și fermecătoarea arhitectură gotică a Sibiului sunt surse de inspirație și bucurie pentru orice călător. Tot în Transilvania, în Hunedoara, se află un alt simbol al erei medievale: Castelul Corvin, renovat în stil gotic de Iancu de Hunedoara în secolul al XV-lea.

Călătorind prin munți, în căutarea misterului și autenticității, ajungi în sate mici și izolate care par să sfideze trecerea timpului. Aici, oamenii își duc existența încojurați de obiceiuri mistice si legende, iar stilul lor de viaţă e ca odinioară. Nu te mira dacă vezi ciobani care vând pe marginea drumului roți mari de brânză și localnice îmbrăcate în costume tradiționale colorate. E in firea lucrurilor.

Munți de o frumusețe sălbatică.

Legendele fascinante ale Transilvaniei nu pot fi egalate decât de frumusețea naturală a regiunii. Patru parcuri naționale, două rezervații ale biosferei și trei parcuri naturale protejează zone imense de natură nealterată de civilizație, cu sute de specii de floră și faună și peisaje care îți taie răsuflarea. Așa că nu rata ocazia să vizitezi Parcul Național Retezat, Parcul Național Piatra Craiului sau Parcul Natural Bucegi. Mai mult, turiștii se pot distra în orice sezon cu activități diverse precum echitație, rafting, drumeții, alpinism, ciclism, schi, patinaj și snowboarding. Toate acestea în stațiuni de renume mondial precum Poiana Brașov, Predeal și Sinaia.